În perioada 25-27 iunie 2024, Colegiul Tehnic ,,Haralamb Vasiliu” din Podu Iloaiei, a fost prezent la cea de-a patra întâlnire transnațională din cadrul proiectului ERASMUS+ „Innovative Model of learning STEM in secondary schools”, Learn STEM, acțiunea nr. 2022-1-TR01-KA220-SCH-000087583, proiect aprobat de Agenția Națională din Turcia și coordonat de Universitatea Necmettin Erbakan din Turcia.
În timpul acestei reuniuni, participanții parteneriatului au dezbătut și definitivat sarcinile viitoare, în cadrul colaborării ce implică următoarele organizații:
• Necmettin Erbakan Üniversitesi (Turcia)
• Ingenious Knowledge GmbH (Germania)
• Universität Paderborn (Germania)
• IEK Kavalas (Grecia)
• EURO-NET (Italia)
• Colegiul Tehnic „Haralamb Vasiliu” (România)
• Ahi Evran Anadolu Lisesi (Turcia)
• Yusuf Demir Bilim Ve Sanat Merkezi (Turcia)
Partenerii LearnSTEM s-au întâlnit la Potenza, Italia, la sediul EURO-NET, în data de 26 iunie 2024. Ei s-au reunit pentru a discuta despre mediul de învățare LearnSTEM.
De asemenea, în cadrul acestei întâlniri, s-a discutat despre programul de formare a profesorilor pentru învățarea STEM și mediul de învățare online pentru învățarea STEM. Acest program are ca scop dezvoltarea competențelor didactice ale profesorilor pentru a integra eficient metode inovative de predare a disciplinelor STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) în învățământul secundar.
A fost o întâlnire fructuoasă – așa că rămâneți aproape pentru că în curând va fi lansat mediul de învățare LearnSTEM!
Următoarea întâlnire de proiect va avea loc în această toamnă și va fi găzduită de către Colegiul Tehnic ,,Haralamb Vasiliu”. În cadrul acestei întâlniri, se vor face ultimele demersuri pentru finalizarea proiectului, asigurându-se că toate obiectivele propuse sunt atinse și că rezultatele obținute vor avea un impact pozitiv și durabil asupra educației STEM.