Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, a convocat miercuri, 17 august 2022, alături de secretarii de stat Sorin MOISE, Dragoș-Costin TELEHUZ și Iulian BUCUR și de secretarul general, Adrian SAVU, o întâlnire de lucru oragnizată cu directorii Direcțiilor Agricole din toate județele României (DAJ).
Desfășurată la sediul MADR, întâlnirea a vizat o analiză a activităților din agricultura fiecărui județ având în vedere faptul că s-a încheiat recoltatul în mare parte la culturile însămânțate în toamna anului 2021 și a început recoltatul la floarea soarelui și porumb. De asemenea, ministrul i-a îndemnat pe directorii direcțiilor agricole să meargă în teren și să ia contact cu fermierii pentru a afla problemele cu care se confruntă și a-i sprijini în identificarea celor mai bune soluții.
Totodată, în cadrul întâlnirii, directorii generali ai direcțiilor tehnice din MADR au prezentat pe scurt principalele noutăți ale programelor aflate în derulare, direcțiile prioritate ale viitorului Plan Național Strategic (PNS) și etapele parcurse până la acest moment în negocierea cu Comisia Europeană. Cu această ocazie, conducerea MADR a comunicat colegilor din teritoriu sarcinile referitoare la informarea fermierilor cu privire la elaborarea Ghidului de bune practici agricole privind efectele generate de schimbările climatice, la inventarierea suprafețelor de irigat și evoluția lucrărilor la sistemul de irigații, modificările aduse cadrului legal ce reglementează amenajamentele pastorale etc.
La rândul lor, directorii executivi au expus situații punctuale cu care se întâlnesc în implementarea programelor de minimis ale MADR, iar ministrul Petre DAEA i-a asigurat de tot suportul său și al colegilor din instituție, astfel încât toate obiectivele stabilite să fie duse la îndeplinire.
”Consultanța și informarea fermierilor vor constitui elemente extrem de importante în activitatea pe care o veți desfășura în viitoarea Politică Agricolă Comună, motiv pentru care vă îndemn să fiți liantul dintre Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și agricultori să reușim să atingem performanțele pe care ni le propunem”, a afirmat ministrul Petre DAEA, în cadrul întâlnirii.
La ședința de lucru au fost prezenți Paulina Gabor, director general al Autorității Naționale Fitosanitare, Elena Tatomir, director general al Direcției Generale Politici Agricole, Dana Rebega, director general al Direcției Generale Dezvoltare Rurală, Elena Filip, director al Direcției de Îmbunătățiri Funciare și Fond Funciar și Amelia Rus, director general al Direcției Generale de Politici în Industrie Alimentară și Comerț.
Sursă: MADR.ro