Profesorii Colegiului Tehnic „Haralamb Vasiliu” Podu Iloaiei au avut ocazia să cunoască metode de predare și practici de formare profesională din Italia, în cadrul unui stagiu Erasmus+ desfășurat în regiunea Puglia.
În perioada 26–30 octombrie 2026, trei cadre didactice de la Colegiul Tehnic „Haralamb Vasiliu” Podu Iloaiei, prof. Ana Saiz, prof. Monica Mihaela Carp și prof. Gabriel Signeanu, au participat la o mobilitate Erasmus+ de tip Job Shadowing, organizată în sudul Italiei, cu sprijinul asociației Cultura e Dintorni ETS din Martina Franca.
Pe parcursul celor cinci zile, participanții au desfășurat 40 de ore de formare profesională, programul incluzând vizite în instituții de învățământ și companii din regiune. Activitățile au urmărit cunoașterea unor metode și practici educaționale utilizate în Italia, precum și observarea modului în care pregătirea profesională se raportează la cerințele mediului economic.
În cadrul vizitelor la Institutul Tehnic Agrar „Basile Caramia” din Locorotondo și Liceo Statale „Tito Livio” din Martina Franca, profesorii au asistat la activități didactice și au purtat discuții cu personalul și elevii celor două instituții. Schimburile de experiență au vizat metodele de predare, organizarea procesului educațional, implicarea elevilor în proiecte școlare și activitățile extracurriculare.
Un aspect important al întâlnirilor l-a constituit prezentarea unor exemple de bune practici și compararea experiențelor din sistemele de învățământ românesc și italian. Participanții au putut observa diferite modalități de desfășurare a lecțiilor și de implicare a elevilor în activități educaționale.
Programul mobilității a inclus și vizite la două companii din regiune. La Due Esse, firmă specializată în import și distribuție, cadrele didactice au cunoscut modul de organizare a activităților logistice, de gestionare a produselor și de pregătire a acestora pentru comercializare.
Vizita la Semeraro & Miccoli, service și reprezentanță auto, a oferit posibilitatea observării unor activități specifice domeniului tehnic, precum și a discutării competențelor profesionale necesare în sectorul auto.
Prin contactul direct cu instituțiile de învățământ și reprezentanții mediului economic, profesorii au avut posibilitatea să identifice practici și abordări care pot fi adaptate și valorificate în activitatea didactică, în special în ceea ce privește pregătirea practică a elevilor și dezvoltarea competențelor profesionale.
La finalul mobilității, cele trei cadre didactice au primit certificate de participare care atestă parcurgerea celor 40 de ore de formare. Experiența a oferit participanților posibilitatea de a-și completa cunoștințele profesionale și de a stabili contacte cu reprezentanți ai unor instituții educaționale și companii din Italia.
Mobilitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ nr. 2026-1-RO01-KA121-VET-000419031, finanțat de Uniunea Europeană.
