Povestea unui vin – Crama Aurelian Lupu |

Da stirea mai departe

Pe domnul Aurelian Lupu l-am cunoscut anul trecut, pe vreme ce căutam niște povești de succes. Inițial ajunsesem la acordul să începem realizarea unui articol, dar când nu respecți Diagrama Gantt, timpii se suprapun și treaba stă pe loc.

A fost de acord să încercăm încă o dată realizarea acestui articol, așadar, vă prezint în rândurile următoare povestea Cramei Aurelian Lupu și interviul scris realizat cu întrebările primite de la cititori pe adresa noastră de mail.

După 1989, când s-au început retrocedările de terenuri, bunicilor mei le-au revenit circa 1 hectar de teren arabil şi puţin peste 1 hectar de viță de vie. Din această suprafaţă, părinţilor mei le-au revenit circa 3000 de mp de vie şi tot atât de arabil, asta după o împărţire, în mod egal, cu ceilalţi fraţi şi surori. Din acel moment, am început să gust câte puţin din tainele culturii viţei de vie şi ale vinului. Vara, în vacanţe, mergeam cu sora mea şi făceam legatul lăstarilor, o lucrare măreaţă pentru doi copii. Iar toamna luam parte activ la cules, vândutul strugurilor şi la învârtitul piuliţei teascului, dornic să gust mustul dulce.

Din 2002, după ce părinţii mei au renunţat la serviciu, suprafaţa de viță de vie lucrată a urcat uşor la 2 hectare, terenuri arendate, dar şi vii pârlogite, cumpărate şi refăcute, cu mari sacrificii şi eforturi fizice intense. Datorită plăcerii de a lucra în vie, la insistenţele părinţilor şi a surorii mai mari, am luat calea Iaşiului, urmărind studierea vinului. Acest lucru mi-a făcut cunoscut că şi vinul are defecte şi boli (ca omul), fapt ce m-a ajutat în a avea grijă de condiţiile ce trebuie îndeplinite la realizarea vinului: struguri cât mai buni, butoaie cât mai des controlate în vederea ținerii pe plin, igienă, nopţi întregi de dat la teasc, deoarece fiecare soi de strugure este ca omul: o entitate, o personalitate, căreia îi trebuiesc evidenţiate părţile bune şi frumoase, atunci când trebuie. Totodată am aflat în ce direcţie trebuie să merg în vederea îmbunătăţirii calităţii vinului obţinut prin metoda tradiţională.

Începând cu anul 2013, am preluat de la părinţi toată activitatea, am mărit suprafaţa de viță de vie prin arendarea de terenuri şi achiziţia de terenuri, mare parte din ele fiind plantaţii de viță de vie a căror viitor ar fi fost pârlogirea. Proprietarii sunt persoane care nu pot munci aceste vii, unii nu se pricep, iar moştenitorii nu doresc să lucreze pământul. Pentru a evita pierderea plantaţiei cu viţa de vie sau vânzarea către străini, am luat în arendă terenurile şi le-am lucrat până am reuşit să strâng banii necesari, în vederea achiziţiei.

În procesul de vinificaţie utilizez tot ce am primit de la părinţi: 2 teascuri, butoaie din stejar, bene din lemn de brad şi o pompă de bronz, produsă prin anii ’20, cumpărată de tatăl meu într-o stare deplorabilă, de dus la fier vechi, pe care am recondiţionat-o şi am repus-o în funcţiune.

În prezent, lucrez circa 5 hectare de viță de vie (proprietate şi arendă), suprafeţele de viță de vie având vârste variabile, cea mai tânără parcelă a fost înfiinţată în 1990, iar cea mai bătrână parcelă a fost înfiinţată în anii 1967 – 1969. Mare parte dintre aceste parcele sunt amestecuri de soiuri, recoltarea strugurilor, pe soi, făcându-se anevoios, deoarece necesită parcurgerea unui rând cu viţă de vie de mai multe ori.

Strugurii de masă sunt toţi vânduţi către intermediari. Mare parte din strugurii de vin sunt vânduţi altor crame, iar o mică parte este vinificată.

Cu toate acestea, am satisfacţia că în fiecare an, noua producţie este apreciată de cumpărătorii fideli, care, din propria iniţiativă, îmi recomandă vinurile către rude şi prieteni. Clienţii fideli sunt persoane care achiziţionează vinul în vederea consumului propriu.

Fiecare cumpărător ce vine, personal, să cumpere vin, degustă fiecare vin, îşi alege vinul care îi place, apoi îmbuteliez vinul, în fața sa, în PET-uri sau pungi Bag-in-Box. Pentru doritori, îmbuteliez şi la sticlă de 0,75 litri.

Un fapt real, este că Vrancea deţine, oficial, teoretic, cea mai mare suprafaţă cultivată cu viţă de vie nobilă, circa 24.000 de hectare, un sfert din cât deţine România. În realitate, suprafaţa de viță de vie ÎNCĂ viabilă, productivă, care nu este pârlogită, este undeva la 20.000 de hectare.

Faptul că deţin o diplomă de inginer, m-a ajutat să înţeleg rostul, cătarea anumitor practici tradiţionale, în obţinerea vinului, realizate acum mulţi ani de micii şi marii podgoreni. Această diplomă m-a ajutat să mă integrez în anumite grupuri ce promovează vinul, dar care denigrează vinurile făcute în mod tradiţional, vinuri produse de ţăranii şi tinerii care îşi încep un trăi la ţară, muncind pe câmp. Am reacţionat la aceste denigrări, luând apărarea tuturor producătorilor de vin mici, oneşti, care ştiu de unde au plecat şi unde sunt. Majoritatea nici nu ştiu de aceste denigrări, cum nici mulţi consumatori de vin nu ştiu de aceşti producători. Acestor ţărani podgoreni le este teamă să iasă în faţă, să se apere, să se promoveze. De ce le e teamă şi de cine le e teamă nu ştiu? Denigrarea însemnând, în mare parte, etichetarea ca falsificatori de vin.

Nu fac parte din nici un sindicat viti-vinicol şi din nici o altă asociaţie de profil. Cu toate acestea, sindicatele de profil vrâncene tac la aceste denigrări şi nu ştiu de ce, printre cei vizaţi fiind şi membri ai lor. Eu nu mi-am permis să tac şi nici nu o voi face, chiar dacă voi ieşi singur în faţa acelora care denigrează podgoreanul cinstit.

Aceasta este povestea mea, pe scurt.

Interviu cu Aurelian Lupu:

(Adrian): Ce gamă de vinuri produceți? Produc vinuri artizanale, obţinute strict din strugurii recoltaţi din viile pe care le lucrez, atât proprietate, cât şi arendă. Produc în volume mici, de până în 10.000 litri pe an, atât cât ştiu că pot vinde în decursul unui an, plus consum propriu. Să fiu sincer, nu produc nici vinuri ieftine, nici vinuri foarte sofisticate. Doar vinuri corecte.
Ce soiuri de poamă folosiți? Ca soiuri ce se găsesc în plantaţii aş enumera: Feteasca Regală, Feteasca Albă, Aligote, Chasselas, Riesling Italian, Pinot Gris, Muscat Ottonel, Băbeasca Gri, Tămâioasa Românească, Merlot, Feteasca Neagră, Muscat Hamburg, Coarna Neagră. Unele soiuri se găsesc în proporţii foarte mici în plantaţii, fiind răzleţe şi trebuie alergat după ele în vederea recoltării, gen Feteasca Neagră şi Tămâioasa Românească.
(Ion B), întreabă: Ce tehnologii folosiți? Folosiți pentru fermentaţie anumite tulpini comerciale de microorganisme pentru standardizarea produsului? Ca tehnologii de vinificare merg pe tehnologiile clasice, neavând dotări de ultima generaţie. În schimb, pentru fermentaţie folosesc drojdii selecţionate profesionale, ce nu se găsesc în magazinele de profil, în vederea obţinerii vinurilor cât mai seci. Din cauză că nu sunt adeptul utilizării activatorilor de fermentaţie sau al nutrienţilor, am surprize, de cele mai multe ori plăcute, să îmi rămână cu demiseci, până la dulci. Pentru vinurile demidulci şi dulci, mai practic şi o stafidire a strugurilor în lădiţe.
( Iulian): Ce cantitate de vin per an produceți? Pe an produc undeva în jur de 10.000 litri. Atât cât să pot vinde în decursul anului.
(Gabriel): Cu ce greutăți vă confruntaţi sau v-ați confruntat? Greutăţi nu aş putea spune că am. Provocări da. Iar provocările vin de peste tot, dar mereu se găsesc rezolvări. Cea mai mare provocare pe care am întâmpinat-o până în prezent a fost legată de găsirea unei echipe de muncitori pe care să mă pot baza la muncile în vie. Provocare rezolvată, dealtminteri. O altă provocare, lipsa de dogari buni pentru întreţinerea butoaielor. Asta e nerezolvată.
(Ion B): Aveţi deschidere pe piaţa din afară? Nu sunt interesat de piaţă din afară. Mi s-au propus colaborări, dar le-am refuzat. Prefer să îmi fac un nume aici în ţară, un nume puternic, apoi vedem şi partea de extern.
Care este secretul pentru obţinerea produsului finit ? De câte ori nu am mâncat ceva şi am afirmat „parcă e ca la mama acasă”, dar totuşi nu e ca al mamei. De ce? Pentru că mamele pun suflet în ce fac.
(Elena): Aţi încercat şi altceva sau asta a fost visul dumneavoastră? Să produc vin, a fost visul meu. Dar nu am visat să am propria mea cramă. Visam să lucrez într-o cramă, construită deja, cu tot ce îmi trebuie, eu doar să vinific. Se pare că visul acesta a fost scurt, dar a meritat fiecare secundă.
Ce v-a determinat să vă ocupaţi de acest lucru? La final de an, trăgeam linie şi vedeam că nu mişcăm cine ştie ce. În acest domeniu, ca începător eşti foarte slab plătit, chiar dacă munceşti destul de mult. Aşa că am decis, să merg pe cont propriu, chiar la sugestia tatălui meu, care îşi dorea de mult să facem aşa ceva. Doar eu mă împotriveam, că nu merită să îmi bat capul. Ei bine, acum îmi bat capul cu asta şi nu regret deloc pasul făcut. Acum, nu mai pot să accept ideea de a fi angajat şi a merge la serviciu la oră fixă sau să primesc vreun ordin pe care să îl execut. Deoarece fac ce îmi place şi încerc câte ceva nou ori de câte ori îmi vin idei.
Ce fel de butoaie folosiţi? În prezent folosesc butoaie din stejar cu o vechime destul de mare. O problemă o constituie lipsa dogarilor buni care să le cureţe. Iar în timp mă văd nevoit să renunţ uşor la butoaiele ce nu mai am altă cale de a le folosi şi să le înlocuiesc cu butoaie din plastic. Asta până când finanţele îmi vor permite să achiziţionez bazine din inox. Butoaiele noi, din stejar, bune, sunt la preţuri destul de ridicate. Ca idee, un butoi de 225 litri bun costă cât un bazin de 1000 litri din inox.
Ce sfaturi puteţi da oamenilor ce produc vin acasă pentru propriul consum, adică oamenilor de rând? Să pună suflet în ce fac şi să facă cu plăcere. Asta e tot ce contează. Făcând cu plăcere, natura îi va uimi mereu.
Ce sfaturi aveţi pentru antreprenorii la început de drum indiferent de domeniul de activitate? Să se înarmeze cu răbdare. Răbdare însemnând şi circa 5 ani de muncă continuă până când va apare o înlănţuire de evenimente care să îi permită să se mai relaxeze puţin. Până atunci trebuie să muncească, să încerce idei noi, să fie atent la greşeli şi să le îndrepte cât mai repede, să accepte şi să recunoască când a greşit. În rest, să nu uite că trebuie să reuşească, dar asta numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Nihil sine Deo.
Un mesaj pentru cititorii ziarulsatului.ro? Mulţi români tânjesc după vacanţele la bunici, la ţară. După modul în care trecea timpul acolo, după armonia în care se înlănţuiau activităţile. Acum, dacă se mută la sat, aduc şi o parte din viaţa de la oraş, apoi se plâng ca nu mai e cum era o dată, la sat. Dragilor, nu satul trebuie modernizat după noi, ci noi trebuie să ne modernizăm după cum e satul, dacă vrem să fim fericiţi.