Se numește Cristescu Florin și e din Târgu Neamț, iar facultatea pe care o face este total în opoziție cu meseria pe care a ales-o. Este student în anul 4 la Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial din Iași. Facultatea cu profil mecanic este în antiteză cu firea sa. Chiar el a recunoscut că ” Facultatea cu profil mecanic nu are nicio legătură cu ceea ce practic eu. Am ales această facultate pentru că sunt atras și de partea de mecanică, de inginerie.”
Îi este tare dragă apicultura și nu și-a pus niciodată problema de a renunța la tradiția purtată de generații în familia sa. A ales această cale, deoarece el vede doar avantaje în această meserie nobilă. Până și înțepăturile pe care le capătă au un efect benefic pentru organism.
Toate produsele obținute din apicultură sunt un izvor de sănătate, începând de la dureroasele înțepături, până la lăptișorul de matcă.
Florin a pus astfel bazele a ceea ce astăzi s-a concretizat sub brandul de Save Bee. Inițial a fost doar un hobby și dorința de a-și ajuta prietenii și rudele cu diverse leacuri tămăduitoare provenite din roadele aduse de către albine. Treptat, acest hobby s-a ridicat la nivelul de business și astfel spiritul de antreprenor a ieșit la suprafață.
Ca un adevărat patriot, Florin ne-a transmis următoarele gânduri:
”Îmi iubesc țara și am ales să îmi câștig existența aici, făcând ceea ce îmi place. Sunt susținut în tot acest timp de cele mai importante persoane din viața mea, iar asta mă ajută și mă bucură enorm.
Această meserie mi-a deschis foarte multe drumuri, iar de munca prestată aici nu aș putea să mă plâng niciodată. Tot efortul pe care îl depun este ameliorat datorită pasiunii mele pentru apicultură.
Mereu am fost condus de pasiune, nu de bani, motiv pentru care, indiferent de profitul pe care îl voi înregistra la finalul exercițiului financiar, voi continua cu același entuziasm.”
În continuare vă prezentăm întrebările pe care ni le-ați trimis la adresa ziarulsatului@gmail.com, precum și răspunsurile de la Florin:
- Ce v-a decis să vă schimbați domeniul de activitate și cum ați luat această decizie?
Am ales o meserie veche de când lumea. Apicultura a avut mereu un rol important, atât pentru omenire cât și pentru sănatătea fiecăruia dintre noi. Mierea este principalul produs al apiculturii, apreciat atât pentru însuşirile sale nutritive, cât şi pentru efectele sale terapeutice. Consider că este o meserie ce merită să primească toată atenția, atât din punctul de vedere al producătorilor, cât și al consumatorilor.
- Cine v-a ajutat în a construi această bază solidă a afacerii dumneavoastră?
Un rol important îl are familia mea de la care am primit educația spre această ramură. Încă de mic am consumat produse apicole și am înțeles multitudinea de beneficii pe care o pot regăsi în acest domeniu. Am pornit cu gândul de a prezenta toate acestea mai departe prietenilor și cunoscuților și am primit susținerea de a continua ceea ce am început să fac.
- Cum a început activitatea și care au fost fondurile necesare pentru a pune pe roți proiectul?
Având 2 stupi pe care îi îngrijeam de placere împreună cu tatăl meu, am făcut 4, iar mai apoi 7, pentru a avea miere de consum, dar și pentru cunoscuți. În tot acest timp am acumulat informații prețioase. Când am ajuns la 15 stupi mă simțeam pregătit să îngrijesc un număr mai mare de familii de albine, tot atunci având și prima dată profit în această afacere. Am început să vând din produsele mele primelor persoane interesate. În prezent am 30 de stupi și doresc să nu mă opresc aici. Investițiile au fost treptate și nu foarte mari, stupii înmulțiți de la an la an, ceea ce a reprezentat răbdare din partea mea, iar profit am avut abia după 4 ani de muncă. (Sunt mulțumit atunci când văd clienții mulțumiți și asta mă face să am în continuare răbdare, să tratez totul cu multă seriozitate și să investesc în produsele mele).
- Ați întâmpinat probleme pe parcursul distribuirii, vânzării și producției produsului?
Producția mierii este și va fi diferită de la an la an. Cel mai important factor este vremea, apoi familiile de albine să fie puternice, baza mieliferă etc. Legat de vânzarea produsului nu am întâmpinat probleme, deoarece am căutat mereu să investesc și în imaginea produsului pe lângă calitate. Am atras clienți și prin combinațiile de miere cu alte produse benefice organismului: polen, propolis, nuci, cătină, alune etc.
- V-ați gândit vreodată să renunțați la această afacere?
Mă gândesc mereu la faptul că nu vreau să îmi părăsesc țara. Consider că dacă se vrea, se pot câștiga bani și la noi în țară, mai greu, ce-i drept, dar cu o satisfacție mai mare. România ne pune la dispoziție multe lucruri ce pot fi valorificate și dezvoltate aici cu succes. Există numeroase riscuri în acest domeniu, dar cu multă muncă și suficiente informații poți face față. Nu văd acest domeniu ca pe unul la care să renunți, asta dacă îți place cu adevărat ceea ce faci.
- Există vreo perioadă de vacanță pentru apicultori? În ce perioadă își pot lua apicultorii concediu?
Există vacanță și pentru apiculori. Munca fizică la albine se termină în octombrie și reîncepe în martie. În tot acest timp mă ocup de vânzarea produselor obținute în anul respectiv, pregătesc stupii ce urmează să îi populez, pregătesc noi rame pentru aceștia, topesc ceara și ramele vechi, iarna deszăpezesc stupii și o dată la 2 săptămâni ascult fiecare stup să mă asigur că totul este în regulă. Printre toate acestea mai rămâne timp și de vacanțe sau relaxare.
- Sub ce brand vă comercializați produsul și care sunt recenziile pe care le aveți până în prezent?
Save Bee este numele cu care a început tot. Consider că omenirea continuă să existe datorită albinelor și acest brand îți sugerează să salvezi albinele, iubindu-le, apreciindu-le și consumând produsele lor. Save Bee urmărește ca produsele să ajungă de la producător direct la consumator.
- Unde vă vedeți în următorii 5 ani?
Văd o evoluție a mea în acest domeniu, în primul rând prin creșterea numărului de stupi. Apoi îmi propun să încep valorificarea tuturor produselor oferite de albină, ce sunt mai greu de obținut decât mierea sau polenul, cum ar fi lăptișorul de matcă, apilarnilul, pastura etc.
- Care sunt metodele prin care vă promovați și vindeți marfa, având în vedere că s-a facut cunoscută și peste hotare?
Prima metodă de promovare a fost transmiterea de la un client la altul prin viu grai. Trăind în Era Tehnologiei mi-am deschis și o pagină de Facebook unde postez produsele mele și sunt aproape de prieteni. Într-adevar, am avut cerințe de la prieteni și rude din străinătate. În continuare voi onora comenzile atât din România cât și de peste hotare.
- Un sfat pentru tinerii antreprenori la început de drum indiferent de domeniul în care activează?
Sfătuiesc tinerii să aibă răbdare și încredere în ei, să nu facă compromisuri din dorința de a câștiga cât mai mulți bani, să facă ceea ce le place și să facă bine, cuvântul dat să fie mereu respectat, să își asume riscuri și să nu renunțe orice ar fi.