Ne tot plângem că în zilele noastre e din ce în ce mai greu, răbdarea din ce în ce mai puțină, iar timpul din ce în ce mai scurt, încât dăm vina pe orice apare în calea noastră și uităm să ne folosim de ceea ce ne este la îndemână și să ne bucurăm de puținul pe care-l avem.
Nu vă iese prăjitura așa de gustoasă cum îi iese vecinei? Nu reușiți să bagați ața în ac din prima încercare? Copiii plâng și sunt răi, iar voi nu vă vedeți capul de treburi? Vă regăsiți dacă nu în toate, măcar în una dintre aceste situații? Nu vă temeți. Cu toții o facem. Pentru a încropi acea prăjitură la care cu toții visăm, nu e de ajuns să ai toate ingredientele posibile. Știți care e ingredientul cheie? Sufletul. Da, poate sună amuzant, însă mama mea mereu pune suflet, fie în tocană, fie în prăjitură, nu contează. Râdeam de ea, căutând sufletul în mâncare. Însă cu timpul mi-am dat seama de ce e atât de gustoasă fiecare bucățică, fiecare firmitură din farfurie. Pentru că are suflet, dragilor! Nu e de ajuns să aruncăm în tigaie două ouă, în timp ce suntem plini de gânduri negre. Spuneți un ”Doamne, ajută!”. Faceți o Sfântă Cruce! Veți vedea, veți reuși să preparați cea mai gustoasă mâncare.
Să mă leg de fiecare întrebare pusă? Bine. Vă dați seama, probabil, că în toate vom reuși doar cu rugăciunea în gând. S-a rupt o bluziță? Nu e nimic, o bucată de ață și un ac vor rezolva treaba. Ce poate fi atât de greu? Oricine poate petici un material ponosit. ”Dar nu, nu reușesc să bag ața în ac. Vai, pff!”. Și-ncepi să-njuri, de Doamne-Doamne și de Sfânta Cruce. De Sfinți și tot ce vine în gând. Ajută cu ceva? Vă răcoriți înjurând? Vă spun eu, mai mult ca sigur, tot ce se întâmplă e să acumulați și mai multă ură pe acea biată bluziță și o aruncați, renunțând. Ați încercat, din nou, cu un ”Doamne, luminează-mă și dă-mi răbdare?”. Vă garantez, fără dubii, veți simți răbdarea și liniștea curgând prin vene.
De câte ori dragii copilași nu au avut o durere de burtică sau s-au lovit și au fost ziua întreagă agitați? Nu de puține ori. E ultimul lucru pe care îl dorești și anume să vezi suferința copilului tău. Dar sunt lucruri de făcut, ce trebuie terminate în timp util, iar răbdarea dispare, începeți să țipați la ei, iar ca reacție apar și mai multe lacrimi, și mai multă neliniște. Știu că e foarte greu, însă arătați-le dragostea chiar și în aceste momente obositoare. Arătați-le că suferiți alături de ei. Nu doar când e vina vreunui microb micuțul e agitat. Poate fi pur și simplu năzdrăvan, pentru că, ghiciți, e copil! Cu toții am fost. Nu trebuie să îl pedepsim prin bătaie. Dacă greșește, îi arătăm ce a greșit și îl facem să înțeleagă că nu e bine cum a procedat. Apelăm la diverse situații, prin care putem vedea mai multe traiectorii, ale diferitelor variante.
Suntem oameni! Da, cu toții suntem oameni! Să ne-aducem aminte clipă de clipă cum se ruga Domnul nostru, fiind pe Cruce, pentru vrăjmașii Lui. Am îndurat noi, oare, mai mult de atât? Domnul ne dă pentru că vrea să ne mântuiască. Domnul ne ia pentru a ne da singuri seama de puterea pe care o avem. Nu suntem neîndreptățiți niciodată, dar niciodată! Asta merităm, pentru tot ce am făcut. Ne dorim să fim iertați, însă, înainte de toate, trebuie să învățăm să iertăm. Să ne iertăm și să iertăm la rândul nostru. Să ne dorim mai mult, să ne înălțăm pe zi ce trece. Clipă de clipă să tindem spre absolutul sufletesc. Un suflet împăcat, alături de o gândire dreaptă, neclintită de duhul rău, va birui.
About The Author
